Biserica "Sfântul Ilie"


Biserica “Sfântul Ilie”, domină vatra satului, fiind poziţionată pe o culme din centrul localităţii. Ea este ridicată aproape de vechea biserică, la marginea cimitirului, într-o zonă uşor accesibilă credincioşilor.

Edificiul este construit într-o manieră clasică a arhitecturii Bisericii Ortodoxe Române, în plan tradiţional de cruce, foarte des întâlnit în spaţiul cultural al Moldovei. Are o lungime de douăzeci şi opt de metri cu o lăţime de şaisprezece în dreptul absidelor pe care se ridică trei turle de formă hexagonală iar cea mai mare dintre ele are o înălţime de 27 de metri.

Biserica este centrul spiritual al sătenilor din Botoşana, un loc de închinăciune şi smerenie, o încununare a măreţiei credinţei în Dumnezeu a locuitorilor din această zonă. În fiecare duminică şi zi de sărbătoare localnicii vin în număr mare la biserică, tineri şi vărstnici. Participă la slujbe, se roagă cu smerenie şi se bucură de atmosfera liniştită a sfântului locaş.

Acestea sunt elementele spirituale şi arhitecturale care promovează biserica “Sfântul Ilie” drept obiect de interes turistic al localităţii, vizitatorii având posibilitatea să admire o construcţie grandioasă, realizată prin forţe proprii de către localnici. Turistul se poate convinge astfel, încă odată, de continuitatea credinţei în Bucovina, o zonă istorică în care creştinismul a fost şi este la loc de cinste în inima românilor.

Biserica Sfantul Ilie - Botosana from Botosana on Vimeo.

Galerie foto completa

www.inforegio.ro
Investim în viitorul tau! Proiect selectat în cadrul Programului Operational Regional si co-finantat de Uniunea Europeana prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene si a Guvernului României.